Cum trebuie purtat şi cum funcţionează aparatul dentar metalic în sensul corecţiei ortodontice?
Astăzi, cei care au nevoie de corectarea poziţiei dinţilor lor, au la dispoziţie o paletă largă de opţiuni, care le stă la dispoziţie. Există fel de fel de aparate dentare, însă numai un anumit tip de aparat este potrivit refacerii dvs. dentare. Iar acel tip, împreună cu întreg tratamentul aferent lui, vă poate fi indicat numai de către un medic bun, specialist al domeniului ortodontic.
Puteţi suferi, de pild, de o proastă muşcătură, de o proastă “călcătură” a dinţilor superiori peste cei inferiori, fie din cauza poziţiei strâmbe a dinţilor pe arcadă, fie din pricina nealinierii lor corecte. Iar această afecţiune se poate cert îndrepta prin folosirea aparatelor dentare şi a dispozitivelor dentare de fixare.
Sunt foarte multe cazurile (neindicate, fireşte) în care medici de stomatologie generală efec-tuează cu nonşalanţă tratamente de aliniere dentară simplă, deşi cei care trebuie să se ocupe atestat şi optim de orice probleme legate de corectarea poziţiilor dentare sunt medicii ortodonţi.
Există reglementări clare, nu numai la noi, ci în întreaga lume, în privinţa exclusivităţii efectuării unui anumit tip de tratamente asupra pacientului, în funcţie de specializarea stomatologică, cu repectarea responsabilităţii actului medical şi a obţinerii optimului clinic (aparat dentar metalic sector 3).
Despre tipul şi funcţionarea aparatului dentar
Funcţionarea unui aparat dentar se bazează pe presiunea exercitată de anumite componente ale sale asupra dinţilor, în scopul îndreptării lor înspre poziţia corectă – cea intenţionată clinic a fi atinsă. Odată cu dinţii, şi forma osului maxilar se modifică.
Dar nu există o singură metodă general valabilă pentru orice situaţie, sau valabilă pentru toată lumea. Este obligatoriu nu numai ca medicul ortodont specialist să ofere cea mai bună indicaţie de tratament, cea adecvată, ci şi să folosească aparate aprobate de forurile stomatologice competente şi diriguitoare din punct de vedeere legislativ.
Un astfel de aparat dentar adecvat necesităţilor prezente trebuie să reprezinte soluţia ideală pentru cazul dvs.
Va trebui să vă îngrijiţi mai mult! Câteva reguli
Să spunem că această etapă, a alegerii corecte a aparatului dentar necesar, a fost îndeplinită. Acum va trebui să vă însuşiţi şi, desigur, apoi să aplicaţi câteva reguli de igienă şi îngrijire, care, în prezenţa unui aparat, sunt mai speciale decât ceea ce făceaţi dvs. în mod curent.
Acordaţi o atenţie sporită îngrijirii dvs. bucale! (aparat dentar metalic sector 3).
Evitați alimentele dure, bomboanele lipicioase ori caramelele, produsele crocante sau foarte tari, care ar putea provoca daune aparatelor dentare!
Vizitarea regulată a medicului stomatolog vă permite ajustarea aparatului în timp util şi ori de câte ori este necesar, oferindu-vă, în plus, şansa obţinerii unui răspuns avizat la orice întrebare pe care aţi putea-o avea.
Cât timp este nevoie să fie purtat aparatul dentar?
Durata de timp în care va trebui să purtaţi aparatul dentar depinde de un număr de factori foarte diferiți și variază de la o persoană la alta, de la caz la caz. Cu toate acestea, în medie, durata este, de obicei, între unu sau chiar trei ani, în funcție de gravitatea problemei.
Mai pot practica sport?
Puteţi purta aparatul dentar în timp ce practicaţi orice sport. Dar dacă este vorba despre vreun sport mai brutal, în care există posibilitatea de a vă accidenta la nivelul gurii, este bine de a vă proteja bretelele dentare şi ţesuturile moi ale gurii cu un dispozitiv de plastic (există şi aşa ceva), care se potriveşte perfect deasupra aparatului dvs. dentar.
Când trebuie să trec pe la doctor?
Vizita regulată la medic este necesară pe tot parcursul tratamentului, pentru că medicul trebuie să verifice gradul de presiune corectă asupra dinţilor şi să facă ajustările de presiune ce se impun (aparat dentar metalic sector 3).
Cu atât mai mult cu cât există cazuri ortodontice mai speciale, în care tipul de aparat purtat nu permite strângerea dinţilor sau deplasarea maxilarului.
Clinica de top Orto Care, din Calea Vitan, sector 3, Bucureşti (www.orto-care.ro), deţine un departament de ortodonţie valoros, în care lucrează specialişti cu vastă expertiză, care vă pot indica cel mai bun tip de tratament pentru îndreptarea sau alinierea dinţilor dvs. Iar aceasta, la cel mai bun raport calitate-preţ al serviciului.
Lasă-ne un comentariu